Gânduri care mă macină

Sunt clipe în care fără sa-ți dai seama începi să simți că tu cel de astăzi ești mai singur…mai diferit ca cel de ieri. Încerci să te reculegi şi vrei să inunzi aceste trăiri doar cu vorbe pe care să le înghesui în acest spațiu gol.

Realizezi ca te-ai transformat în demonul şi îngerul tău. În spațiul acesta gol începi să generezi gânduri. Acele gânduri care te macină la nesfârșit.

Îmi spun mereu, auto-motivațional ”Eu nu am să mă pierd în propriul meu labirint”   În realitate fac asta deseori.

Sunt un Perseu al meu, dar tot eu sunt și dușmanul, luptând cu mine pierd…câștig…nu știu.

De multe ori am vrut să fiu monstrul Grifon cu trupul leonin, și aripi de vultur dar apoi am înteles că  nu sunt mit…și nici legendă. Nu sunt nici măcar parabole. Nu sunt nici eu, tu poate da, eu nu…eu sunt a mea poveste. Sunt complicat, dar simplu…o propoziție cu doar un  verb.

Încerc să spun acum asta în rime…e pentru prima data…

Eu personal încerc să fiu așa cum sunt, dar mă lovesc de propriile stânci. Nu eu sunt marea și nici nu încerc să fiu. Eu știu că pare cert, banal…dar toți venim aici târziu.

Apoi fără să știm…plecăm devreme…

Consider că-aceste amanunte sunt banalități! Şi încerc să fiu ceva…dar rătăcesc în labirintul meu şi nu mai sunt de fapt Perseu, sunt …tot același eu. Încerc, iertat să fiu, de același eu de mâine, de azi chiar dacă-i greu…încerc mereu…mereu.

Mai strâmb, mai greu, dar astăzi eu, aici în labirintul meu, sunt eu…același eu.

Distribuie articol

Tradu

Ultima Carte

Abonează-te

Asigurați-vă că nu pierdeți nimic!