Previzualizare

București / 2007

Werner Mirko îşi privi nerăbdător ceasul și se uită peste ierburile înalte la apele lacului Snagov. Îşi ridică la nivelul ochilor camera digitală şi studie prin lentilele teleobiectivului clădirea unde fusese adus Mureșan. Nu observă însă nicio mişcare. Luă camera de la ochi.

Werner îşi privi din nou ceasul. Trecuseră cinci minute de când ar fi trebuit să sosească. Poate că aşa era mai bine. Era pentru el o şansă de a simţi adrenalina, de a se concentra asupra a ceea ce avea de făcut. Era dificil. Acum, purtând bocanci negri, blugi, mănuşi din piele, un pulover negru pe gât şi o şapcă de baseball, Werner urmărea un posibil nou inamic.

Îşi petrecuse sfârşitul după-amiezii plimbându-se pe o porţiune de mal, în căutarea unui loc bun pentru supraveghere.

Când îl găsise, se aşezase confortabil pe o stâncă joasă şi plată, situată într-un stufăriş des şi înalt. Acum aştepta, cu rucsacul, sticla de apă şi raţia de hrană la îndemână, precum şi cu camera foto agăţată de gât. Senzațiile vechi ale agentului de teren începeau să-și facă simțită prezența. Adora transpiraţia din palme şi bătăile accelerate ale inimii.

Culcat în desișul înalt din această porţiune izolată de mal, Werner se simţea de parcă nu ar fi fost niciodată departe de operaţiunile din teren. Pericolul îl făcea să se simtă astfel. Era ca un cântec duios sau ca un miros familiar de mâncare, un reper distinctiv în sufletul său. Şi asta îi făcea de asemenea, plăcere. Se simţi bine pentru ceea ce făcea.

Werner era aici de aproape şapte ore. Convorbirile pe care le interceptaseră, ce avuseseră loc în reţelele de telefonie mobilă a celor ce se aflau în raza lui de interceptare nu dădeau de înţeles că ar fi dat peste cel căutat.

Werner scrută atent întinderea de apă.

Dintr-odată, un antebraţ, lansat din spatele său îi imobiliza gâtul şi îl smulse de jos. Se sufoca. Încercă să-şi strecoare bărbia în articulaţia cotului, pentru a se elibera din strânsoare şi a putea respira, dar atacatorul era experimentat. Îl strangulă pe Werner cu braţul drept, iar cu mâna stângă îi împinse capul, astfel încât să nu-l poată întoarce. Werner încercă să repeadă un cot în spate către abdomenul agresorului, dar acesta stătea într-o parte. În cele din urmă, încercă să se întoarcă şi să apuce umărul braţului de sprijin al atacatorului, pentru a-l răsturna.

Agresorul contraatacă, răsturnându-i corpul pe spate şi ridicându-l de la pământ. Deşi Werner reuşise să-i prindă agresorului umărul, nu-l putuse trânti la pământ. Acum picioarele lui erau ridicate de pe sol şi nu mai avea niciun sprijin pentru a-şi finaliza acţiunea. Lupta durase cinci secunde. Braţul atacatorului comprimă carotida americanului dintr-o parte, ceea ce duse rapid la încetarea irigării creierului cu sânge şi la pierderea cunoştinţei. Pentru a nu risca nimic, agresorul continuă să-i preseze artera timp de încă o jumătate de minut. Apoi dădu drumul corpului fără vlagă pe iarba de pe mal. Se uită preț de câteva secunde la chipul bărbatului leșinat, iar apoi dispăru în tufișurile aflate în spatele său.

SUA – Biroul Oval / 2007

Când intră ambasadorul Taubman, preşedintele scria ceva pe un post-it. Îl invită să se aşeze; trebuia să mai noteze ceva înainte să vorbească cu Taubman. Acesta închise în linişte uşa în urma lui şi se îndreptă spre un fotoliu din piele maronie, aflat în faţa biroului. Îşi opri telefonul mobil şi se aşeză.

Preşedintele purta un costum negru şi o cravată cu dungi negre şi argintii. O lumină gălbuie, puternică, lucea prin ochiurile de geam de la fereastra antiglonţ, din spatele preşedintelui. Dincolo de ea, grădina de trandafiri era colorată şi veselă. Totul părea atât de în regulă aici, atât de prosper şi de normal, încât, pentru un moment, Taubman se îndoi de convingerile lui.

Dar, doar pentru un moment. Instinctul îl adusese aici; nu avea niciun motiv să se îndoiască de el acum. În plus, bătălia se dădea mereu în altă parte, niciodată pe teritoriul conducerii.

Preşedintele termină de scris, puse stiloul deoparte şi îl privi pe Taubman. Era palid şi tras la faţă, dar strălucirea din ochi nu îi pierise.

— Te ascult, Nicholas, zise preşedintele.

— Domnule preşedinte, mă îngrijorează operaţiunea în care sunt implicate Naţiunile Unite, spuse Taubman, aplecându-se în faţă.

Preşedintele se încruntă și îl privi pe Taubman.

— Nicholas, ce naiba se petrece în România?

— O să vă spun imediat, domnule preşedinte, răspunse Taubman şi privi hârtia. Președintele Bădescu va fi suspendat.

— Imposibil, zise preşedintele.

— Domnule, evoluţiile politice din următoarele săptămâni şi luni vor avea un impact direct şi vor decide dacă Bucureştiul va rămâne un model de partener al Statelor Unite în Europa – inclusiv în noul NATO – sau îşi va domoli aspiraţiile geopolitice şi se va concentra asupra aspectelor economice pe termen scurt ale unui stat membru UE mediocru. Absenţa unui Bădescu pro-american din CSAT va lăsa loc producerii de acţiuni dăunătoare, inclusiv implementarea unei decizii a premierului de a retrage trupele româneşti din Irak până la finalul anului.

Preşedintele privi hârtia şi rămase nemişcat multă vreme.

Apoi clatină uşor din cap.

— Dar e absurd, adăugă preşedintele, refuzând ideea. Din ce în ce mai absurd. Apoi lovi brusc tasta interfonului.

— În timp ce primul ministru şi liderul opoziţiei, împreună cu aliaţii lor din vechea gardă post-comunistă, se grăbesc în perioada de suspendare să-i ia preşedintelui ultimele puteri, şi interesele noastre pot fi afectate. Sunt semne care indică creşterea puterii oligarhilor influenţaţi de Rusia pe probleme de politică energetică, dând înapoi în lupta anticorupţie şi o derapare din ce în ce mai rapidă a politicilor euro-centrice, zise Taubman.

— Poftim?

— Situaţia e foarte gravă, adaugă Taubman.

— Ce vrei să spui?

— Cred că e vorba de o operaţiune murdară.

— Ai înnebunit! exclamă preşedintele, pârând şocat. Iisuse,

Nicholas, îl cunosc pe Mircea care acum este liderul opoziției de mulți ani – suntem prieteni buni!

Taubman înţelese şi tot ce îi veni în minte fu următoarea replică:

— Şi tu, Brutus?

— Nicholas, ce vrei să spui? întrebă preşedintele, privindu-l.

— Când Iulius Cezar a fost ucis de republicani în Senat, asasinatul a fost organizat de cel mai apropiat şi cel mai vechi prieten al său, adăugă Taubman.

Preşedintele îl privi. Apoi clătină uşor din cap.

— Te ascult, spuse el.

Taubman ştia asta. Nu prea ştia însă de unde să înceapă. Era vorba de o posibilă conspiraţie. Se hotărî să vorbească şi să se descurce pe parcurs cu ceea ce avea să zică.

— Domnule preşedinte, sunt trei riscuri care pot avea un impact asupra intereselor noastre cheie, inclusiv viitoarea achiziţie a României de avioane de luptă de nouă generaţie şi privatizarea unei uzine auto importante pentru care doi constructori americani se bat.

—Trebuiau să mă anunţe dacă nu vor face această achiziție.

— Domnule preşedinte, spuse Taubman, noua echipă a primului ministru se pare că e decisă să răstoarne multe dintre hotărârile fostei administraţii. Ministrul Apărării, împreună cu un general, șeful aviației, de exemplu, a declarat că analizează toate posibilităţile pentru un înlocuitor în cazul avioanelor MiG 21 cu avioane din Suedia. Anterior, preşedintele Bădescu şi alţii ne-au spus că există doar o singură cale – şi anume încheierea unui acord pentru modele Lockheed-Martin F-16 și F-35, care ar putea ajuta la cimentarea, pentru deceniile ce vor veni, a viitoarei interoperabilităţi între forţele române şi cele americane.

Preşedintele american înlemni, dar doar pentru o clipă îşi schimbă încet expresia feţei. Se lăsă pe spate in scaun.

— Nu pot să cred, replică preşedintele.

— Dar nu vă mint, domnule preşedinte, continuă Taubman.

De asemenea, este îngrijorătoare mărirea influenţei oligarhilor din România şi rolul lor ca unealtă a intereselor ruseşti. Alt semn al ambiţiilor crescânde ale Rusiei include şi vânzarea uzinei Daewoo din Craiova. Două firme americane, Ford și GM, sunt interesate să cumpere compania. Incompetenţa birocratică a guvernului a întârziat procesul de privatizare.

Preşedintele oftă adânc. Începu să spună ceva, apoi se opri.

— Bine, Nicholas. M-ai convins. Acum ce facem?

— Vă sugerez să acţionăm presupunând că avem de-a face cu o problemă gravă, zise Taubman. Eu o să continui investigaţia începută. Trebuie să preluăm controlul economiei lor prin Fondul Proprietatea. Acest fond înființat iniţial de politicienii români pentru a-i despăgubi pe cei care au fost deposedaţi de bunuri de către regimul comunist, deţine acum pachete de acţiuni la toate companiile de stat: Petrom-OMV, Hidroelectrica, Transgaz, Romgaz şi Nuclearelectrica, Regia Naţională a Sării-SALROM, 20% din SC Romtelecom SA, 25% din Compania Națională Poșta Română SA, sumele obținute din valorificarea creanțelor externe deținute de statul român asupra următoarelor țări: Sudan, Siria, Mozambic, Libia, Republica Guineea, Republica Centrafricană, Congo, Nigeria, Somalia, Tanzania, Irak, Republica Democrată Coreeană, Cuba, Republica Mongolia și Sudan și multe alte active ale societăților de stat din România. Acum titlurile fondului se cumpără cu 1 leu. Noi trebuie să le cerem ca acţiunile să fie listate la bursă, iar în prima zi de tranzacţionare să le cotăm mai jos cu 50%, departe de minimul de 1 leu promis. Vom cumpăra prin intermediari români. După aceea vom transfera acțiunile de la foștii proprietari către fondurile străine. În acest fel, în maxim trei ani, noi vom deține cel puţin 40% din acest fond…

— Sună bine, admise președintele american. În paralel cu acest plan economic trebuie să avem grijă ca politica din România să nu submineze interesele noastre strategice. Românii trebuie să joace urmând regulile noastre democratice dacă vor să ne fie parteneri apropiaţi. Vorbește cu Gheorghe Mario și activați planul secret. Transmite președintelui Bădescu să facă orice este necesar, astfel încât serviciul lor secret să aibă acces la orice informație utilă. Nu putem să pierdem acel contract de înzestrare a României cu avioanele noastre. Nu contează cum va face asta Bădescu, important e să-i oprească. Securizează integritatea celor cu care colaborați. Dacă este nevoie faceți-i cetățeni americani în secret pe conducătorii instituțiilor de forță pentru ca, în cazul în care lucrurile nu merg așa cum trebuie, să putem să-i scoatem de acolo ca cetățeni americani. În acest mod vom avea și noi o garanție că nu ne vor trăda. Iar dacă Mircea va candida la președinție, voi avea grijă să fie dezamăgit la aflarea rezultatelor finale. Anunţă-mă periodic cu ceea ce se întâmplă în România.

— Aşa o să fac, domnule presedinte.

Ambasadorul Taubman se ridică şi strânse mâna preşedintelui american. Apoi se întoarse şi părăsi Biroul Oval.