Astăzi vreau sa vă vorbesc despre un prieten bun…care…nu mai este pe acest pământ. Era un om realizat. Reușise să își facă o afacere a lui …avea o familie cu doi copii si o casă frumoasă. Ieri a simțit la birou ceva ca o răceală și a plecat acasă să își facă un ceai cu lămâie. A deschis laptopul s-a întins în pat și …nu s-a mai trezit…
Întâmplarea asta mă face să mă înfurii și să mă întreb violent la ce bun toate acestea. La ce e bun atâta zbucium… poate mă întreb acest lucru datorită faptului că prietenul meu avea aceeași vârstă ca mine. Ce mă înfurie din toată astea este inconștiența cu care ne trăim viața … Totul pleacă de la prioritățile pe care ni le setam total aiurea in capul nostru care ne fac să credem că vom mai avea încă o viață pe care să o trăim după pofta inimii.
Ne trezim bezmetici plecăm la serviciu ca să câștigăm bani, faimă, avere să facem cât mai multe lucruri pe care le adunăm dar nu știu de ce… Vrem o casa mai mare, vrem o mașină mai șmecheră, vrem un card burdușit cu cât mai mulți bani… ne masacrăm timpul cu spălat, călcat, gătit într-o încercare disperată de a ne păstra planurile vieții sau nu știu ce mama naibii de planuri care in realitate sunt într-un echilibru de toată jena…
Am ajuns să ne recompensam față de copii noștri cu câte o jucărie sau să ne rupem doar o amărâtă de oră de la birou să-i ducem pe juniori într-un în parc ca să nu uite că le suntem părinți…
Ne bucurăm ca proștii de orice mărire de salariu sau bonus… butonăm ca nebunii smartphone-urile căutând ceea ce nu vom găsi niciodată în plasticul ăla inert care ne promite munți de prietenie worldwide… Suntem mahmuri, ațipiți, obosiți, stresați, presați, telecomandați… aș putea spune ca aproape teleghidați.
Mă chinuiesc de mulți ani să mă bucur de lucrurile simple și frumoase. Uneori îmi iese alteori mă comport stupid și las așa zisele întâmplări ale vieții să mă doboare. Trebuie să învățam iar să trăim… sa ne bucuram de un miros de zambila… de foșnetul frunzelor de toamnă… de un cub de gheață pe coapsă… de o căpșună cu frișca pe cerul gurii…de o ciorbă de burtă cu prietenii după mahmureală…de o cafea la ibric cu un prieten din liceu…de un zâmbet adresat unui străin pe stradă… de un grătar cu neamurile…de un ”Te iubesc” rostit spontan soției tale, prietenei tale, iubitului tău, soțului tău … Trebuie sa ne aducem aminte cum este sa-i strigam un ”Te iubesc” copilului nostru care se dă în leagăn…sa ne aducem aminte de bucuria tinereții când nu ezitam să facem o baie în pielea goală in mare la miezul nopții…să ne aducem aminte de un fazan jucat cu colegii de birou așa cum o făceam in anii de școală… Trebuie sa începem iar sa învățăm cum se poate trai cu lucruri simple …Trebuie să sa începem iar sa trăim așa cum o făceam odată când deși era marți dimineața ne apucam de o partidă de amor cu strigături înainte de plecarea la serviciu fără să ne pese că întârziem și fără să ne gândim ca nu o sa mai fim promovați pentru ca am întârziat… Nu jobul sau afacerea înseamnă viața…Tu însemni viața…Viața de care ai uitat sa te bucuri pentru ca vrei mai mult…mai bine…
Nu contează ce faci atâta timp cât prioritățile tale sunt dedicate în primul rând ție și sănătății tale… sunt dedicate vieții tale… sunt dedicate în așa fel încât să-ți aduci aminte că ai o singură viață și că trebuie să te bucuri să o trăiești.
Fă o listă si pune in ea tot ce te schilodește, amărăște, mâhnește în viața de zi cu zi. Trece lângă fiecare factor toxic o poțiune de vindecare și dai bice… Memorează ce ai de făcut …da foc hârtiei pe care ai notat și apucă-te să schimbi ce te omoară fie că este o iubire chinuitoare… un job demotivant…un prieten doar cu numele sau atitudinea față de viață pur și simplu.
Nu te întinde în pat riscând să nu te mai trezești. S-ar putea să ajungi acolo sus la EL și când îți va proiecta filmul vieții tale să vrei să mai mori odată de ciudă că nu ai trăit frumos…